Despre adolescenți și adolescență

Sau acea perioadă din viața noastră, în care părintele poate fi considerat…

Un inamic.

O etapă firească și provocatoare, dar în același timp diferită pentru fiecare. O etapă în dezvoltarea și evoluția noastră ca oameni, prin care a trecut fiecare adult și va trece fiecare copil.

Acea perioadă în care mama și tata pot fi “demodați”, nu înțeleg nevoile adolescentului și poate… pun la îndoială capacitatea lui de a decide? 

Iar de aici până la apariția conflictului, e doar un pas.

De ce se întâmplă toate acestea? 

Datorită nevoii de a lua propriile decizii, de a face propriile alegeri, de a testa opțiuni, de a se răzgândi. 

Dacă părintele este perceput ca fiind intruziv sau acel “inamic” care de cele mai multe ori doar interzice, adolescentul va încerca să-și capete independența prin alte mijloace. Posibil, va încerca să țină părintele la distanță, să-i ascundă informații sau prieteni, și exemplele pot continua. 

Și totuși, ce poate să facă părintele în aceste situații? 

Cel mai indicat este să prevină. Cum?

De exemplu, încurajând derularea relațiilor în prezența și sub supravegherea adultului, cu respectarea intimității și independenței adolescentului. În acest fel relația părinte-adolescent se consolidează, se stabilește o mai bună comunicare și deschidere din partea adolescentului pentru ascultarea sfaturilor. 

Apoi, în contextul unei relații bazate pe comunicare, respect și încredere, veți constata că se crează ocazii în care părintele îi poate spune adolescentului, cu calm și blândețe îngrijorările legate de efectele companiei anumitor prieteni, unor decizii, etc. 

Pentru că adolescentul are nevoie să fie învestit cu încredere:

- că poate explora lumea, dar se poate întoarce oricând pentru a-și lua necesarul de siguranță, 

- că-și poate trăi propria viață, dar părintele va fi mereu acolo atunci când va avea nevoie.

Rolul părintelui este de a sprijini adolescentul în procesul de experimentare, descoperire și învățare din propriile greșeli.