Nevoia de control

De a ști ce urmează. Ce facem. Și cum.

E absolut firească până la un punct. 

Doar ne e confortabil să știm programul zilei. Să avem stabilite întâlniri, ședințe, diverse activități. 

Însă cât de confortabil e atunci când acest program se modifică brusc? Și o activitate e anulată? 

Gândește-te că ai așteptat cu sufletul la gură o întâlnire. Pentru tine, vitală. Și cu juma de oră înainte, ești anunțat(ă) că se anulează. 

Cum reacționezi?

Ești supărat(ă), dezamăgit(ă) însă accepți că pot fi situații de genul ăsta? 

Ești fiert/fiartă de nervi, frustrat(ă) și simți că-ți fuge pământul de sub picioare? Că ziua e complet ratată pentru că acei tembeli nu s-au organizat și nu au știut să anunțe cu cel puțin o zi înainte? 

La modul excesiv, nevoia de control se traduce prin frica de a fi la "mâna" imprevizibilului. Și dorința de a ști, până în cele mai mici detalii, ce urmează. Și cum.

Sau nevoia de a fi tu cel/cea care stabilește regulile jocului. De a decide cine ce să facă, să simtă. În fiecare moment important.

Și totuși, de unde vine aceasta nevoia de control? Cum se face că unii o au și alții nu?

Răspunsul e simplu. 

Am dat mai sus acel exemplu cu situația neprevăzută. Și moduri de reacție ale diferitor oameni în aceeași situație.

Pentru că și nevoia de control vine din felul în care fiecare din noi vede lucrurile.

Și tot de aici, nevoia de a fugi de propriile emoții. De a sta în mental. De a analiza și trece totul prin filtrul logic. 

Pentru că pare mai ușor să gândesc decât să simt. Și cu gândurile știu ce să fac, cum să le gestionez. Dar cu emoțiile? Pare că lucrurile se complică. 

Ei bine, am 2 vesti pentru tine. Una bună și una... mai puțin bună.

Încep cu cea mai puțin bună: exact așa cum spuneam mai sus, doar PARE mai ușor să gândesc decât să simt. Și de multe ori, doar cred că știu ce să fac cu gândurile. 

Concret vorbind, așa cum fug de emoțiile pe care nu le știu gestiona, fug și de unele gânduri. 

Și mă strădui să "le bag sub preș" sau să le închid cu lacăt pe undeva. Doar-doar o să dispară.

Vestea bună e că, așa cum am mai scris în postările mele, felul în care vedem lucrurile poate fi schimbat. 

Și dacă schimbăm asta, se schimbă și emoțiile.